Un bărbat și-a ucis un vecin de la un petec de pământ. Criminalul și-a aflat pedeapsa

16 ianuarie 2019

crima, stiri, botosaniUn bărbat de 41 de ani din județul Botoșani care și-a ucis un vecin cu un par, după niște neînțelegeri legate de o bucată de pământ, a fost condamnat, marți, definitiv, la 10 ani de închisoare pentru omor, în baza unei sentințe a Curții de Apel Suceava.

Adrian Rusu, din Stăuceni, este acuzat că, pe 28 mai 2018, pe fondul unor relaţii tensionate, a aplicat mai multe lovituri cu un par de lemn în zona spatelui şi a capului lui Ilie Hălăucă, provocându-i leziuni traumatice care au dus la deces.

Inițial, acesta a fost acuzat de lovire sau alte violențe, dar procurorii au schimbat încadrarea juridică în tentativă de omor, după ce bărbatul de 61 de ani a murit în spital la Iași.

În primă instanță, Adrian Rusu a fost condamnat de Tribunalul Botoșani la 12 ani de închisoare, însă Curtea de Apel a admis recursul acestuia și i-a redus pedepsa cu doi ani.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia