Pe două cărări la volan. Un tânăr a fost prins cu o alcoolemie de 1,16 mg/l

3 ianuarie 2019

politie rutiera etilotestMiercuri, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 1 Botoşani aflaţi în serviciul de patrulare  au oprit pentru control pe raza comunei Lunca un vehicul condus de  un tânăr de 27 de ani.

Întrucât acesta se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia