Tânăr de 18 ani reținut de polițiști sub acuzația de tâlhărie calificată

19 decembrie 2018

barbat retinut de politie- catuse- arest- BotosaniPoliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis, marți, o ordonanţă de reţinere pentru o perioadă 24 de ore pe numele unui tânăr de 18 ani din comuna Vlădeni, după ce a furat portofelul unui tânăr.

Luni seară, victima în vârstă de 25 de ani s-a deplasat la un bar din comuna Vlădeni unde a consumat băuturi alcoolice cu mai multe persoane, printre care şi cu tânărul reţinut de poliţişti. Ulterior, după ce a părăsit incinta localului însoţit de concubina sa, în drum spre locuinţă persoana vătămată a fost agresată fizic de către suspect, împrejurare în care acesta din urmă i-a sustras portofelul din buzunarul pantalonilor.

În cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată iar poliţiştii continuă cercetările, urmând ca, în funcţie de rezultatul acestora să se propună o soluție procedurală.

Tânărul suspect a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia