
Șapte reclamații au fost înregistrate anul acesta la adresa cadrelor medicale din cadrul Spitalului Județean din partea pacienților. Medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că un pacient și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că în ambulatoriul de specialitate nu i s-a acordat asistență medicală de urgență și că a fost programat peste o lună pentru consult.
Un altul a reclamat că în UPU nu i s-a acordat concediu medical, în timp ce o altă reclamație s-a referit la faptul că pacienții nu s-au putut programa la cabinetul de cardiologie din ambulatoriu. Și comportamentul personalului din UPU a fost o altă nemulțumire a unor pacienți.
”Un altul a reclamat că la Ortopedie nu a fost operat la timp și s-a întârziat operația. În toate cele șapte cazuri, comisia de cercetare a concluzionat că nu se confirmă niciuna din reclamații”, a menționat Bercea.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia