
Cadrele didactice care au obtinut cel putin nota sapte la concursul de titularizare vor fi repartizate pe posturi joi, 22 iulie. Fata de anii anteriori, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a decis schimbarea locatiei sedintei publice. Astfel, repartizarea se va face in sedinta publica la Casa de Cultura a Sindicatelor, in sala mare, incepind cu ora 9,00, in ordinea alfabetica a disciplinelor , pentru candidatii care au obtinut nota de titularizare. Potrivit unui comunicat afisat pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean, toate repartizarile pe cele 44 discipline vor avea loc intr-o singura zi.
"Toata repartizarea se va face intr-o zi. Am incercat sa cream conditii mai bune pentru candidati si sa mutam sedinta publica la Casa de Cultura a Sindicatelor. Am dus toate echipamentele acolo, iar conditiile de primire sunt mult mai bune decit la Colegiul Laurian. Sunt aproape 280 de candidati care era mai greu sa razbata prin sala de la colegiu ca sa primeasca un post. In cazul in care vor ramane persoane nerepartizate, daca este necesar vom face programari si pentru a doua zi", a spus Ada Macovei, inspector general al ISJ.
De asemenea, in cursul zilei de miercuri sunt asteptate si rezultatele la contestatii. 120 de contestatii au fost depuse de candidatii examenului de titularizare.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia