Spitalul Judeţean este tot mai aproape să-şi piardă titulatura de unitate de urgenţă.Prin ordinul Ministrului Sănătăţii Spitalul Judeţean a pierdut 90 de paturi. În urma acestei decizii, secţia de chirurgie plastică şi repartorie, urologie şi terapie intensivă au devenit compartimente. În plus, la alte secţii pacienţii vor fi înghesuiţi pe paturi mai puţine. "Din nefericire, odată cu noua organigramă, a dispărut secţia de neurochirurgie pentru care spitalul judeţean avea trimiţi la studii doi medici rezidenţi. Lipsa acestei secţii, dar şi a celorlalte, poate duce la pierderea titulaturii de unitate de urgenţă care va duce la diminuări salariale pentru tot personalul", a declarat Gheorghe Apetroaie, director medical DSP Botoşani.