FOTO A treia zi de proteste la Psihiatrie din cauza salariilor. Cadrele medicale amenință cu grevă generală

23 aprilie 2018

protesr psihiatrie 1Angajații Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean au declanșat, luni, un nou protest spontan în fața unității, din cauza salariilor. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că le-au fost tăiate sporurile pentru condiții de muncă cu până la 35%.

La protest au participat aproximativ 40 de angajați.

like facebook, stiri, botosaniCa și în zilele anterioare, activitatea medicală a fost asigurată de 30% din personal. Angajații de la Psihiatrie spun că nu vor înceta protestele până când doleanțele lor nu vor fi rezolvate.

Legea de salarizare impune un plafon de 30% în care unitatea trebuie sa se încadreze cu sporurile la nivelul ordonatorului principal de credit, adică a Consiliului Județean, fapt care a condus la scăderea sporurilor acestora.

Daniel Bulboacă, lider de sindicat, a declarat că săptămâna aceasta se strâng semnături pentru declanșarea unei greve în sănătate.

Vom centraliza semnăturile și dacă avem jumătate din semnăturile membrilor, putem declanșa greva iar data o vom stabili în ședință la București. Cerem să se aloce fondurile aferente sporurile. Consiliul Județean nu ne dă bani, ne comunică suma în care să ne încadrăm.  Să se facă o reevaluare la celelalte unități iar surplusul să îl direcționeze către sănătate”, a spus Bulboacă.

Înainte de grevă, sindicaliștii vor picheta sediul Consiliului Județean, joi.

protest psihiatrie

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia