Unul din foştii directori ai Teatrului Mihai Eminescu, dar şi un foarte bun actor, coleg la Institutul de Arta Cinematografica, pe care l-a absolvit in 1959 cu mari actori ca Florin Piersic, Leopoldina Balanuta, Margareta Pogonat, Ion Dichiseanu, Adela Marculescu, a fost recent premiat de conducerea teatrului Mihai Eminescu pentru întreaga activitate.
Stelian Preda a condus înainte de 89 teatrul botoşănean, dar, mai presus de asta, a fost poate unul din primii actori botoşăneni care l-a jucat pe poetul Mihai Eminescu. Şi nu oricum! Spectacolul în care Stelian Preda l-a jucat pe poetul naţional a avut cel puţin 1.000 de reprezentaţii de-a lungul vremii, fiind catalogat ca cel mai longeviv spectacol. Pentru activitatea sa în teatru dar şi pentru modul în care s-a dedicat cât a fost la cârma instituţiei, conducerea teatrului botoşănean i-a acordat în cadrul unei gale organizată la Bacău la mijlocul luni iunie o diplomă de excelenţă semnată de primarul Cătălin Flutur. Alături de marele om de teatru au fost alături oameni de cultură şi artă, colegi, rude, prieteni care au ţinut să-l felicite pentru prodigioasa carieră. Stelian Preda şi-a continuat activitatea la Bacău părăsind Botoşaniul înainte de Revoluţie.