
Prezență inedită în ședința de Consiliu Local de joi. Un cunoscut model a participat la ședința extraordinară care a avut pe ordinea de zi aprobarea bugetului municipiului pe 2018. Daniel Ciobbanu, a venit îmbrăcat ”în ținută strămoșilor noștri” și și-a exprimat nemulțumirea vizavi de modul de alocare a fondurilor. El a spus că prezența la ședință reprezintă o formă de protest față de bugetul mic alocat pentru investițiile din municipiu și față de certurile dintre consilieri.
”Reprezint ținuta strămoșilor noștri și vreau să le reamintesc cetățenilor acestui oraș că dacii erau liberi. Dacii trăiau în fraternitate și în egalitate, mai mult sau mai puțin, dar discrepanțele nu erau atât de mari ca în ziua de astăzi. Pileusul (nr. căciulă-simbol al dacilor) este forma cea mai frumoasă de protest pe care o pot avea în fața aleșilor locali. Nu mi se pare echitabil ca din tot ceea ce s-a strâns din banii contribuabililor, după ce s-au văzut toți cu sacii în căruță, să se certe pentru acele firmituri de 10%. Cei care sunt din stânga politică doresc să le reamintesc că motto-ul lor a fost Libertate, egalitate, fraternitate. Eu nu prea văd deloc egalitate. Și atunci este simplu, după ce ai burta plină și sacii în căruță, să te cerți și să împarți niște firmituri, ”, a menționat Daniel Ciobbanu.
Modelul botoșănean a purtat și o discuție cu primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, căruia i-a transmis că taxele locale sunt prea mari.
”De ce trebuie eu ca și contribuabil și plătitor de taxe al acestui oraș să plătesc pentru un garaj 14 milioane lei anual, în situația în care locurile de parcare sunt de 2 milioane în aceeași zonă. Dacă dumnealui îmi poate demonstra că pe acea suprafață pot încăpea mai mult de două mașini, atunci eu sunt de acord să continui să plătesc această sumă. Acest Consiliu Local a ales să fie majorate aceste taxe și au fost majorate ca 90% să meargă pe salariile lor. Nu mi se pare echitabil”, a spus Daniel Ciobbanu, care a adăugat că își dorește mai multă înțelepciune din partea aleșilor locali.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia