
Șeful Inspectoratului Județean de Poliție din Botoșani, comisarul șef Viorel Șerbănoiu, a obținut despăgubiri consistente în urma accidentului rutier în care a fost implicat pe 16 august 2016.
El a beneficiat, din partea unei companii de asigurări, de despăgubiri civile și materiale de 65.000 de lei, după ce a fost victima accidentului de pe Șoseaua Iașului. Atunci, șeful Poliției a fost rănit, iar mașina sa puternic avariată.
Șerbănoiu conducea un VW Bora dinspre Botoșani spre Alfa Land, iar la un moment dat o mașină mortuară marca Mercedes, condusă de Remus Șuhan, a intrat în el.
Șoferul a tras stânga de volan speriindu-se de o mașină care ieșea dintr-o curte.
Șerbănoiu a fost rănit și a fost dus de urgență la Spitalul Județean Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia