
Pe lângă misiunile executate zilnic: misiuni de menţinere a ordinii publice executate independent sau în sistem integrat, misiuni de pază şi protecţie instituţională la obiectivele din competenţă, etc, începând de vineri, 07.05.2010, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor fi angrenate în executarea unor misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări sportive, religioase şi artistice, în municipiu şi-n alte localităţi din judeţ.
Astfel în perioada 07-09.05.a.c. echipaje de jandarmi, vor asigura măsuri de ordine publică pe toată perioada desfăşurării la sala polivalentă ,,Elisabeta Lipă”, a turneului final pentru promovare în liga naţională de volei, feminin şi masculin.
Duminică, 09.05.2010, patrule de jandarmi, din I.J.J. Botoşani, vor executa misiuni de asigurare a ordinii publice în loc. Slobozia, com. Cordăreni cu ocazia manifestărilor religioase care vor avea loc la biserica din localitate precum şi-n com. Durneşti cu prilejul manifestărilor cultural-artistice desfăşurate de ziua comunei
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia