
Elevul Ștefan Bălăucă, care este cel mai tânăr cetățean de onoare din istoria Botoșanilor și unul dintre primii trei cei mai tineri cetățeni de onoare din România, se poate lăuda cu performanțe de invidiat. Are cinci medalii la olimpiadele internaționale și mai multe medalii la olimpiadele naționale. Profesorul Daniel Botezatu, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” a vorbit despre copilul precoce în ședința festivă de Consiliu Local, organizată cu prilejul acordării acestei distincții.
”Născut la Botoșani, la 2.2.2000, orele 22,22, o coincidență astrală pentru un destin strălucitor, ursitoarele i-au hărăzit, pare-se, să fie iubit deopotrivă de cifre și de litere pe care și el, întorcându-le dragostea, să le iubească la fel. (...). A fost un copil precoce, arătând evidente semne de genialitate și o atracție aparte, aproape metafizică, pentru cifre și litere. La doar 9 luni vorbea bine, la trei ani deja citea și știa să extragă radicali. Nu e o exagerare, e purul adevăr. Mama lui nu știe mecanismul care îl determina să dea răspunsuri exacte, se pare că făcea niște asocieri mentale care nouă, oamenilor obișnuiți, ne scapă. Punea întrebări dificile apropiaților din familie și nu se mulțumea cu răspunsuri facile. Și-a petrecut copilăria la Copălău, la bunicii săi materni, bunica o distinsă educatoare trecută de curând la cele veșnice, bunicul învățător. Nu avea un an când număra piticii expuși pe unul din pereții camerei bunicii. Avea doar câțiva anișori când, întrebând-o pe bunica sa de ce apune soarele, iar aceasta răspunzându-i că soarele pleacă să se culce, i-a replicat; bunico, dar tu nu știi că pământul e rotund, că acesta se învârte în jurul soarelui, și că la un moment dat, rotindu-se pământul în jurul axei sale, părți ale acestuia vor vedea, succesiv, lumina? La cinci ani a fost protagonistul emisiunii lui Virgil Ianțu, ”Copiii spun lucruri trăsnite”, emisiune în mare vogă la începutul anilor 2000. L-a uimit și pe acesta cu inteligența sa și cu ușurința cu care extrăgea radicalul din diferitele numere pe care i le spunea, încât la un moment dat moderatorul s-a întors către una dintre asistente, cerându-i să-i mai spună un număr natural pătrat perfect al cărui radical să-l extragă Ștefan”, a spus profesorul Botezatu.
La eveniment a participat și mama elevului, Cristina Bălăucă, profesor, de asemenea, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, căreia i-au dat lacrimile în timpul momentului festiv.
Ștefan Bălăucă a spus că titlul de ”cetățean de onoare al municipiului Botoșani” este unul valoros pentru el și că performanțele le-a obținut cu multe cărți și culegeri.
”Retrăiesc clipele de la fiecare festivitate de premiere de la concursuri și olimpiade, atât din țară cât și străinătate. Acest titlul mă bucură și pe mine, dar poate mai mult pe cei din familia mea, pe toți cei care mă cunosc, pe profesorii din Colegiul Național Mihai Eminescu, pe doamna mea învățătoare cât și și pe profesorii care m-au pregătit în cadrul loturilor naționale, profesori de la alte licee din țară, profesori universitari, cărora vreau să le mulțumesc din inimă. (...) M-am simțit adesea ca un ambasador al umanității și al prieteniei în țara mea către alte state ale lumii. Invitându-mă pe mine aici i-ați invitat pe colegii mei din generație, pe cei mai mici, pe cei mari, pentru a ne uni țelurile și pentru a da viață valorilor din știință, cercetare, cultură, arte, sport. Vă mulțumesc pentru această onoare și vă asigur de respectul meu și a generației mele”, a spus olimpicul Ștefan Bălăucă.
Elevul botoșănean dorește ca în viitor să se specializeze pe domeniul fizică-științele naturii și să facă activitate de cercetare. A aplicat deja pentru universități de prestigiu din străinătate, deși visul său și al părinților săi era acela de a studia în România, încă nepregătită pentru studenți de anvergura și perspectivele sale. Citește asiduu pentru un set de teste care să-i permită admiterea la una dintre primele șase cele mai renumite universități din lume, conform tuturor clasificărilor, e vorba de MIT, adică Massachussets Institute of Technology, din Cambridge, SUA.
Iată rezultatele acestuia:
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia