
Un consilier local al PSD a găsit soluția privind reabilitarea Teatrului "Mihai Eminescu". Ady Petrușcă a propus ca teatrul să fie reabilitat prin contribuția bănească a cetățenilor, în mod special a agenților economici. Consilierul a spus că
subscripția publică cu donații ar fi o soluție extremă.
"Haideți să încercăm, dacă nu reușim cu bani europeni, cred că e termenul cel consacrat și cunoscut, o subscripție publică. Să încercăm să mergem la oamenii de afaceri din Botoșani, să vedem la nivel național, poate reușim. Știu că nu e chiar ok, dar Teatrul "Mihai Eminescu" ne reprezintă, este un simbol pentru Botoșani și ar trebui să facem orice este posibil, chiar dacă considerăm că nu încadrează așa cu vremurile pe care le trăim, dar să încercăm să facem ceva. Haideți să vedem cum putem face să adunăm fondurile care sunt necesare să facem lucrările de la teatru. Să încercăm dacă ne reprezintă, dacă vă reprezintă", a declarat
Ady Petrușcă.
Propunerea a iscat nemulțumiri în rândul altor consilieri locali. Marius Oroșanu l-a acuzat de demagogie pe Ady Petrușcă, spunând că cei de la PSD au făcut imposibilă obținerea de fonduri pentru finalizarea lucrărilor la instituția de cultură.
"Am încercat să nu intervin, dar chiar nu pot. Am avut ocazia și s-au făcut demersuri din partea Executivului Primăriei, din partea unui deputat, să nu dau nume să nu se interpreteze politic, a fost momentul PNDL-ului, am pierdut momentul PNDL-ului cu teatrul, pe când alții au prins exact pentru cultură, exact pentru astfel de obiective au prins finanțare. Noi l-am pierdut având atâția și atâția deputați PSD în funcții foarte mari. Hai să nu spunem acum de subscripție publică la teatru, care costă 27 de milioane de lei. Este irealizabilă o subscripție publică. Două surse erau, PNDL și l-am ratat prin pasivitatea celor de la PSD, și avem CNI, dacă ratăm și acesta, așteptăm și peste trei ani aceeași sursă de finanțare. Restul e demagogie", a spus Marius Oroșanu.