
Fostul șef al Poliției Rutiere Botoșani, Dumitru Zmău, a cerut polițiștilor să ia exemplul țărilor civilizate și să intervină în forță atunci când se impune. Declarația a fost făcută de Zmău în cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani, unde s-au discutat evenimentele care au avut loc în Centrul Vechi, cu accent asupra omorului înregistrat în luna august. Dumitru Zmău, care reprezintă societatea civilă în ATOP, a menționat că în ceea ce privește timpul de intervenție, Poliția Botoșani stă bine la acest capitol, însă, în cazul asaltului romilor la Spitalul Județean, oamenii legii trebuiau să intre în forță.
”Uitați-vă la țările mai civilizate ca noi. Acolo când s-a declanșat un scandal, se intervine în forță. Nu mai merge cu hai, te rog frumos, du-te acasă! Da ce cauți acolo? Dacă și noi, majoritarii, am merge când e o rudă tăiată vreo 500 acolo, personalul medical nu știu cum rezistă. Acolo trebuia să se intervină în forță. Pentru asta sunt plătite organele instituției Poliție și Jandarmerie: atunci când se creează o stare de dezordine intervenim în forță. Nu mai stăm să îl rugăm, îl dăm cu ceai de mușețel, hai, te rog frumos, du-te acasă!”, a menționat Zmău.
Fostul șef al Poliției Rutiere a luat, însă, apărarea colegilor din poliție, atunci când au fost criticați că nu își fac datoria în Centrul Vechi de un alt membru ATOP.
”Polițiștii nu au cum să fie în zece locuri odată. Știți foarte bine de plecările din sistem. Ați întrebat unde erau patrulele când a fost înregistrat omorul: erau în timpul serviciului. La timpul de intervenția Poliția a stat foarte bine de când am lucrat și eu. Când sunt sesizați, ei sunt interesați în primul rând să ajungă pentru că este un criteriu de performanță pentru ei și de analiză. Dar nu o să mergem la infinit așa. Trebuie măsuri coercitive și în forță”, a adăugat Zmău.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia