Augustin Damian: „Dacă nu primim finanţare, nu mai putem organiza cele trei etape de Campionat Naţional”

22 aprilie 2010

damian1.jpg

Faptul că primăria municipiului Botoşani nu a alocat niciun leu clubului Auto Green pentru organizarea celor trei etape de Campionat Naţional, există riscul ca botoşănenii să nu mai aibă ocazia să vadă cursele de maşini. Augustin Damian, preşedintele Auto Green Club spune că înm cazul în care primăria nu va aloca fondurile necesare va anunţa Federaţia Română de Automobilism Sportiv că nu mai poate organiza cele trei etape de Campionat Naţional, de Rally Sprint, Rally Cros şi Slalom în paralel. Mai mult, Augustin Damian spune că este pusă sub semnul întrebării şi participarea echipajelor clubului botoşănean la etapele din Campionatul Naţional.

„Problemele financiare sunt din ce în ce mai mari iar acum nici primăria nu ne-a alocat niciun leu. În aceste condiţii probabil nu vom putea concura în Campionatul Naţional. De asemenea, nici nu vom putea organiza cele trei etape prinse în calendarul pe 2010. Dacă nu porimim un răspuns favorabil în următoarele zile, vom anunţa federaţia că renunţăm la organizare astfel încât să aibă ocazia de a găsi soluţii”, a spus Augustin Damian.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia