
O femeie a ajuns la spital după o cursă cu taxiul, maşina în care se afla fiind implicată într-un accident rutier.
Evenimentul s-a petrecut pe Bulevardul Mihai Eminescu când taximetristul, B.M, de 60 de ani aflat la volanul unui autoturism taxi ce se îndreapta dinspre sediul IPJ spre Casa Tineretului, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul de faţa sa şi a izbit în spate maşina marca SsangYoung, condusă de un tânăr de 31 de ani.
În urma impactului, pasagera din taxiu, o femeie de 60 de ani, a suferit mai multe traumatisme fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe cu un echipaj SMURD.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia