
Pe 29 iunie Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar în jurul acestei sărbători se păstrează o mulțime de obiceiuri și tradiții.
Ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreuna pentru că au murit în aceeași zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero, potrivit Libertatea.ro.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sfântul Apostol Petru, fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturisește în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și aleg că apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane. Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Romă. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învățatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars și luptă împotrivă creștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan. Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumina orbitoare și îl mustră: „Saule, Saule de ce mă prigonești?”. Se convertește și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.
Pentru că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost în temniță deoarece l-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ei au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiți de libertate și din cauza faptului că cei ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au greșit și ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.
În ziua praznicului trebuie să-i felicităm pe toţi cei care poartă următoarele nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina, Paula.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia