
Mai multe gradații de merit vor fi redistribuite la unele discipline, decizia urmând să fie luată în Comisia paritară care va avea loc pe 29 iunie. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, susține că șapte locuri, din care cinci de la personalul didactic și două de la personalul didactic auxiliar, ar urma să fie redistribuite.
”Distribuirea gradațiilor se ia în ordine descrescătoare a punctajului în limita locurilor aprobate inițial, plus luarea în calcul la redistribuire a unui număr de locuri care nu s-au ocupat la niște discipline. Sunt cinci locuri la câteva discipline unde s-au depus dosare mai puține decât numărul locurilor aprobate. Atunci, acele locuri pot fi redistribuite, redistribuire care va avea loc în cadrul Comisiei paritare în perioada de depunere a contestațiilor. Mai sunt două locuri alocate personalului didactic auxiliar, unde nu s-a făcut punctaj minim și acolo urmează să se ia o decizie în Comisia paritară”, a menționat Axinte.
Contestațiile la concursul pentru gradațiile de merit se depun pe 29 și 30 iunie. Un număr de 267 de candidați s-au înscris pe cele 216 gradații de merit.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia