Drumul strategic de 107 kilometri nu va fi realizat nici anul acesta. Vezi ce dată avansează CJ!

19 mai 2017

lucrari Tehnic Asist pe drumul Cristinesti-0 Racovat (2)Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, susține că în maxim trei săptămâni va fi depusă la Agenția de Dezvoltare Nord-Est documentația privind realizarea drumului strategic de 107 km ce va străbate județul Botoșani. În iulie, susține șeful CJ, urmează să fie depus și proiectul pentru a vedea dacă va fi acceptat spre finanțare.

Sesiunea de depunerea a proiectelor este în iulie. Trebuie să se facă intabularea la acest drum de către o firmă de la Cluj, care va veni la Botoșani. Am avut o discuție și cu consultantul, care este tot din Cluj și suntem pe drumul cel bun. Sunt optimist în ceea ce privește obținerea finanțării”, a menționat Macaleți.

like facebookDacă proiectul va fi acceptat spre finanțare, Macaleți spune că anul viitor ar putea începe lucrările de execuție.

Drumul strategic ce va străbate județul Botoșani, de 107 km, va cuprinde reabilitarea: DJ Șipote-până la limita județului Botoșani- după care Rediu-Răuseni- Călărași. Al doilea tronson este :DJ Răuseni-Todireni- Albești-Trușești-Dângeni- Hănești. Al treilea tronson care va fi reabilitat în cadrul acestui program este: Dângeni-Pădureni- Mihălășeni, iar al patrulea tronson de reabilitare cuprinde localitățile Todireni-Lunca-Sulița-Blândești-Silișcani, cu legătură pe drumul Copălău-Dracșani.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia