
Evoluţia echipei FC Botoşani în partida cu Concordia Chiajna la nemulţumit pe finanţatorul Valeriu Iftime cel care a fixat drept obiectiv pentru acest retur readucerea spectatorilor la stadion. Oficialul botoşănean îl consideră vinovat pentru prestaţia modestă a echipei şi pentru semieşecul de pe eteren propriu pe antrenorul principal Cristi Popovici.
„Am văzut astăzi o lipsă de atititudine şi de voinţă. La cum a jucat Chiajna astăzi trebuia să-i batem fără niciun fel de probleme. Dacă jucăm din vârful bocancului şi credem că suntem dinainte câştigători nu avem rezultate. Sunt dezamăgit de evoluţia echipei şi de antrenor care în opinia mea consider că trebuia să-i motiveze pentru a da totul în teren. Obiectivul nostru pentru acest retur a fost să aducem oamenii la stadion. Cu astfel de evoluţii nu putem reuşi. Chiar dacă nu a făcut un meci foarte bun, Fane Apostol a fost unul din jucătorii care au muncit foarte mult şi s-a zbătut faţă de alţii de 20 de ani care au mers pe teren”, a spus Valeriu Iftime.

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia