Leo Grozavu, după gestul din meciul cu Astra: Îmi cer scuze public şi îmi prezint demisia. Decizia este irevocabilă

8 martie 2017

leo grozavu fc botosaniAntrenorul FC Botoşani a susţinut, miercuri dimineaţă, o conferinţă de presă după incidentul petrecut în meciul cu Astra Giurgiu.

like facebookLeo Grozavu şi-a cerut scuze public faţă de ieşirea sa asupra lui Golofca şi a spus că regretă gestul şi îşi cere scuze şi faţă de toţi fotbaliştii şi tehnicienii din România. Acesta a spus că nu vrea să aducă prejudicii de imagine clubului şi că a stat şi s-a gândit timp de două nopţi, iar decizia sa irevocabilă este demisia. Totuşi, antrenorul nu a exclus ca în viitor să revină la echipă.

„Îmi cer scuze în faţa lotului de jucători şi a celor din echipa tehnică. Încerc astăzi să îmi cer scuze tuturor tehnicienilor din România cărora probabil le-am produs un prejudiciu de imagine. Îmi exprim regretul pentru cele întâmplate şi ţin să le mulţumesc tuturor persoanelor care au fost alături de mine în acestă perioadă. Asta nu înseamnă că au fost de acord cu gestul meu, dar mi-au arătat susţinerea. Au fost şi foarte mulţi cei care m-au pus la zid, au ridicat piatra chiar şi atunci când am fost căzut şi nu ştiu dacă toţi dintre ei au chiar aşa o viaţă şi un comportament imaculat. Din păcate aceasta este viaţa, trebuie să mergem înainte. Dacă voi reuşi să merg înainte, mă vor face mai puternic şi să revin cu forţe proaspete. Din păcate trebuie să asumăm toate aceste lucruri într-o societate care este plină de senzaţional, care fac deliciul publicului. După această lecţie de viaţă pe care am primit-o şi precis îmi va fi folositoare în viitor, am avut două nopţi şi o zi. Cum se spune, noaptea este un sfetnic bun, am încercat să judec aceste lucruri şi să văd care este cea mai bună decizie pe care trebuie să o iau. În afară de scuzele pe care le-am cerut public, în momentul de faţă vreau să spun că îmi prezint public demisia. Cred că este un gest de onoare pe care trebuie să îl fac în urma a ceea ce s-a întâmplat la Giurgiu. Sigur, nu vreau să se interpreteze că aş face un act de bravură, dar pentru mine caracterul şi menţinerea unei coloane drepte sunt mult mai importante decât prejudiciile de pe plan financiar. Decizia este irevocabilă”, a spus Leo Grozavu.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia