
Locatarii unui bloc situat în vecinătatea ghetourilor din Parcul Tineretului au înaintat municipalității o solicitare inedită. Ei cer Consiliul Local Botoșani să construiască un gard foarte înalt în jurul blocului, pentru a fi protejați de țiganii care locuiesc la în cele două cămine de nefamiliști din cartier și care provoacă zilnic scandaluri.
Oamenii vor ridicarea unui "gard de protecţie al spaţiului verde" care să aibă o înălţime de un metru şi jumătate, gard care odată montat ar constitui şi un element de siguranţă şi protecţie pentru locatarii acestui bloc. Aceștia se plâng că, zilnic, începând de la ore matinale şi până la ore târzii din noapte, o mare parte din locatarii ghetourilor „se adună sub ferestrele şi pereţii blocului lor tulburând liniştea publică prin certuri, ţipete, bătăi, ascultat de muzică din maşinile pe care le parchează pe marginea drumului, băut de cafele, practicarea jocurilor de noroc, consum de băuturi alcoolice ( pervazurile ferestrelor de la parter constituind un bun suport pentru sticlele şi paharele cu băutură)”.
În plus- susțin oamenii- copii romilor „sunt lăsaţi nesupravegheaţi şi se apucă de spart şi scos cărămizile din zidul parterului, aduc gunoaie, se caţără pe grilajele spaţiilor comerciale de la parterul blocului, sparg acele geamuri aferente spaţiilor de la parter, îşi fac nevoile la parterul acestui bloc în văzul lumii fără să le pese prea mult de trecători sau locatarii care le fac observaţii”.
„Seara, uneori se aprind focuri de către persoane iresponsabile şi rău intenţionate pe acel spaţiu verde, se fumează, se ascultă muzică la tot felul de gadgeturi cu sonorul dat la maxim spre disperarea şi disconfortul locatarilor. - Nu putem deschide un gem să aerisim şi nici să ne punem rufele la uscat din cauza acestor indivizi care practic distrug acel loc. Având în vedere că locatarilor din ghetouri li s-a împrejmuit şi dotat acel spaţiu de joacă de două ori, li s-au montat de două ori câte un set de bănci în faţa blocurilor ( pe care ulterior le-au distrus sau le-au furat) , li s-au montat ţevi noi pentru alimentarea cu apă şi canalizare , toate acestea făcând-u-se pe banii primăriei fără ca aceşti locatari să facă cel mai mic efort pentru a le obţine având statutul de... "întreţinuţi pe banii primăriei" şi implicit al contribuabililor, unii dintre ei beneficiind şi de ajutoare lunare de la primărie, noi locatarii şi contribuabilii cinstiţi considerăm că efortul primăriei în montarea acelui gărduţ nu ar fi prea mare. Rugăm respectuos pe onorabilii membrii ai consiliului local să ţină seamă de doleanţa semnatarilor acestei petiţii (chiar dacă dimensiunea standard a acelui gărduţ ,aprobată in consiliul local ar fi alta)”, se arată în scrisoarea botoșănenilor.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia