Noi angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani. Cine a făcut anunțul!

6 februarie 2017

ziua isu botosani 2Pentru a reduce deficitul de personal, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani va continua angajările și anul acesta. Anunțul a fost făcut luni, la Botoșani, de col. Gabriel Benone Duduc, şef al Direcţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a spus că vor fi încadrări din sursă internă, dar și din sursă externă.

like facebookÎn ceea ce privește încadrarea la categoria de ofițeri, unde sunteți puțin peste 50%, intenția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență este de a debloca posturi din sursă internă și în acest an, cum am făcut și pe finalul anului trecut, însă există intenția, ministerul va deschide și această cale, de angajări pe unele posturi din sursă externă. Aici vom vedea cât vom reuși”, a spus reprezentantul IGSU.

 

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia