
Chiriașii ANL vor plăti chirii mai mari, proiectul privind noile tarife la locuințele ANL fiind aprobat, miercuri, de către consilierii locali. Noile chirii vor intra în vigoare din luna ianuarie 2017, ceea ce înseamnă că chiriașii vor plăti retroactiv. În cadrul ședinței s-a stabilit și cota care va ajunge la bugetul local. Aceasta va fi de 0,5% și va fi utilizată pentru evetualele intervenții la locuințe. Ea se va aplica doar în cazul chiriașilor cu vârste de peste 35 de ani.
Inițial, consilierii PSD au propus o cotă de 0,1%, însă primarul Cătălin Flutur a venit cu propunerea ca aceasta să fie de 0,5%.
”Noi când vom avea intervenții de făcut la locuințe, reparații curente, singura sursa prin care putem rezolva problemele de acolo este această cotă”, a spus Flutur.
Consilierul local Gabriel Alecsandru a spus că noile chirii sunt destul de mari și a cerut parlamentarilor să facă intervenții la nivel central pentru ca hotărârea de Guvern să fie anulată.
”Aceste blocuri au fost construite pentru a ajuta tinerii. Corect ar fi ca parlametarii să facă demersuri pentru ca hotărârea să fie anulată. Problema nu este această cotă, de 20-30 lei, ci chiriile care sunt foarte mari”, a menționat consilierul local.
Din evaluările efectuate de societatea Locativa, chiria pentru o locuinţa ANL cu două camere pentru tineri cu vârsta sub 35 ani ar fi cca 396 lei/lună, iar pentru tinerii cu vârsta mai mare de 35 ani cea 539 Iei/lună. În cazul apartamentelor cu trei camere, chiriile vor avea aproximativ aceleaşi cuantumuri. Aceste valori vor fi valabile în cazul chiriaşilor care au vârsta de peste 35 de ani. Cei care au sub 35 de ani vor plăti o chirie mai mică, respectiv 380 – 390 lei lunar.
De asemenea, cuantumul chiriei pentru o garsonieră va fi de maxim 270 de lei, pentru persoanele cu vârsta sub 35 de ani, și maxim 370 de lei, pentru chiriaşii cu vârsta peste 35 de ani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia