Deputatul PNL Cristian Roman: PNL și dreapta în Botoșani a atras cele mai mari fonduri pentru sănătate

26 noiembrie 2016

conferinta-pnl-botosani-cristian-romanDeputatul liberal Cristian Roman susține că sănătatea este prioritatea de bază a PNL și că liberalii pun preț pe iunvestiții și pacient. El a spus, sâmbătă, într-o conferință de presă, că liberalii au atras cele mai mari fonduri pentru spitale.

PNL și dreapta în Botoșani a atras cele mai mari fonduri pentru sănătate, pentru reabilitarea spitalelor. Sunt medici aici care pot confirma. Eu am fost internat aici și operat și vă pot spune că este mult mai curat decât în alte spitale.  Asta este comparația între noi și ei. Punem preț pe investiții, punem preț pe pacient”, a spus Roman.

El a atras atenția că schimbarea lui Viorel Iliuță din funcția de manager al Spitalului Județean a fost făcută prin metode cu efecte grave pentru spital, acelea de a opri finanțarea.

Au fost perioade în care s-au zbătut din răsputeri să schimbe managerul și să taie finanțările, că altfel nu putea în niciul fel. Au reușit într-un final să îl schimbe pe Viorel Iliuță care poate a fost unui dintre cei mai buni manageri pe care i-a avut spitalul vreodată”, a mai spus Roman.

like facebookDe asemenea, el i-a acuzat pe social- democrați că urmăresc divizarea Spitalului Județean, pentru a obține ei controlul asupra unor unități medicale.

conferinta-pnl-botosani-cristian-romanAm informații despre încercarea PSD-iștilor, care durează de ceva luni și sper că s-au oprit acum cu Guvernul Cioloș, de a-și rupe fiecare câte o bucățică din Spitalul Județean, unul să își ia pediatria, unul să își ia psihiatria și așa mai departe. Sunt niște încercări de genul acesta”, a mai comentat Roman, care este convins că o divizare a spitalului va însemna pierderea de fonduri importante.

La conferința de presă au participat și canidatul PNL la Camera Deputaților Mirela Saucă, medicul Monica Adăscăliței, medicul Gina Puflea, medicul Radu Malancea și medicul Valerian Andrieș.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia