

Echipele de basebal a Clubului Sportiv Şcolar Botoşani care an de an reuşesc să caştige titlul naţional nu mai au unde disputa jocurile de pe teren propriu. Deşi nu avea dimensiunile regulamentare, terenul de fotbal de la Trei Coline era utilizat pentru meciurile oficiale. Intre timp acest teren a fost preluat de clubul de fotbal Dante şi urmează să se facă investiţii majore.
"Din 2010 nu vom mai avea unde să jucăm meciurile de acasă. Probabil vom incerca să amenajău un teren la ieşirea din oraş spre Suceava acolo unde primăria vrea să facă o zonă de agrement", a spus Ioan Asoltanei, antrenor de basebal la CSS Botoşani.
Reprezentanţii primăriei susţăin că in momentul de faţă nu există terenuri care să poată fi cedate secţiei de basebal a CSS Botoşani. "Cei de la basebal ar trebui să caute soluţii in apropierea municipiului la patru-cinci kilometri şi astfel şi-ar putea face o bază care să indeplinească toate condiţiile. Nici in străinătate stadioanele sau bazele sportive nu se mai construiesc in oraş", a spus viceprimarul Cătălin Alexa.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia