FOTO! Accident grav! Botoșănean rănit după ce s-a răsturnat cu un Tir

2 august 2016

camion tir rasturnatUn tir condus de un bărbat din Botoșani s-a răsturnat, luni seară, la Prisaca Dornei, comuna suceveană Vama.

like-facebookPotrivit polițiștilor, un bărbat, de 52 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea ansamblul de autovehicule compus dintr-un autotractor și o remorcă, fără a fi încărcat, pe DN 17, din direcţia Suceava spre Vatra Dornei, pe raza localităţii Vama, într-o curbă periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător şi în rampă, din cauza vitezei excesive, a derapat şi a lovit parapetul metalic de pe partea stângă a drumului, având în vedere direcţia sa de deplasare, după care s-a răsturnat în decor.

În urma accidentului a rezultat distrugerea parapetului metalic pe o lungime de 15,70 m, avarierea autovehiculului şi rănirea conducătorului auto care a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital.

Șoferul nu era băut. Polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia