
Biroul Electoral al municipiului Botoşani a înregistrat, miercuri, prima candidatură la funcţia de primar al municipiului Botoşani. După tenativa eşuată a candidatului independent, Florin Zberea, prima candidatură înregistrată a fost cea a Terezei Nica ce candidează din partea UNPR. Biroul Electoral a înregistrat inculsiv lista de 29 de persoane pentru Consiliul Local, însă urmează să fie analizate toate documentele şi apoi se va decide validarea candidaturii.
" Am depus candidatura cu gânduri foarte bune pentru municipiul Botoşani. Avem o echipă de oameni tineri, care nu au mai făcut politică. Nu pot spune acum despre promsiuni, bineînţeles că avem un program, dar pot spune că vom lucra cu oamenii, Primăria va fi deschisă şi botoşănenii se vor simţi mândri de acest oraş", a spus Tereza Nica.
Iată lista canidaților UNPR la Consiliul Local:
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia