VIDEO Accident grav la Lebăda. Două persoane au ajuns la spital

24 martie 2016

vw touran accident lebadaUn grav accident s-a produs, joi dimineaţă, în zona Lebăda. Un VW Touran ce mergea dinspre Botoşani spre Zăiceşti a izbit în spate un Mercedes ce vroia să facă stânga la casele din cartierul rezidenţial.

În urma impactului două persoane din VW Touran au fost rănite fiind preluate de o ambulanţă şi un echipaj Smurd şi transportate la spital. Inclusiv cei doi şoferi au fost răniţi, Roxana Ciobanu, de 33 de ani din autoturismul Mercedes şi Dănuţ Brânzei, de 44 de ani, din VW Touran.

like facebookPoliţiştii au ajuns la faţa locului, iar primele concluzii vizează culpa comună a şoferilor. Şoferiţa se face vinovată de efectuarea unei manevre la stânga pe linia continuă, iar şoferul VW pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară având în vedere că în zonă drumul este drept şi cu vizibilitate.

vw touran accident lebada1

mercedes accident lebadaaccident lebada vw touran si mercedes

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia