
Premierul Dacian Cioloș a lansat, luni, în dezbatere publică o idee care ar putea arunca în aer lumea satelor. Acesta a propus reformarea administrației astfel încât să nu mai existe "entități ce furnizează servicii publice la mai puțin de 3000/5000 de locuitori".
Practic, acesta vrea ca primăriile sub 3.000 sau 5.000 de oameni să fie desființate, soluție fiind comunelor primăriilor până la atingerea pragului minim de populație.
În aceste condiții, dacă pragul s-ar menține la 5.000 de locuitori, în Botoșani ar mai rămâne doar nouă comune. Practic, după recensământul din 2011, doar comunele Albești (6.149 locuitori), Corni (6.450), Frumușica (5.480), Hudești (6.002), Mihai Eminescu (6.807), Trușești (5.136), Tudora (5.065), Ungureni (6.605) și Vorona (7.322) au peste 5.000 de locuitori.
Dacă pragul ar fi stabilit la 3.000 de locuitori, ar trebui să dispară 30 din cele 71 de comune din județ.
La Botoșani există 11 comune care au sub 2.000 de oameni. Este vorba de: Adășeni (1.361), Blândești (1.975), Brăești (1.910), Cândești (1.840), Concești (1.749), Cordăreni (1.729), Dimăcheni (1.392), Lozna (1.852), Mitoc (1.854), Ripiceni (1.899), Românești (1.905) și Văculești (1.922).
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia