Tânăra care a devenit spaima șoselelor după ce și-a pierdut soțul într-un accident rutier a fost eliberată

29 decembrie 2015

adina prisecariuAdina Gabriela Prisacariu, tânăra care a produs, în august, anul trecut, un grav accident la Dumbrăveni, când soțul său a murit, a comis al doilea accident și a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, dar apoi Adina Gabriela Prisacariu a fost eliberată sub control judiciar.

Fata, din comuna Grănicești, a provocat un nou accident în a doua zi de Crăciun, pe DN 29, la intrarea în localitatea Salcea. Ea se afla la volanul unei mașini, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, s-a izbit într-un parapet de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat.

În urma accidentului, o tânără de 19 ani, din comuna Dumbrăveni pasagera în autoturism, a fost rănită, dar și un tânăr de 21 de ani, din comuna Dumbraveni. Nici șoferița nu a scăpat fără leziuni.

Adina nu era băută, dar polițiștii au constatat că are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice de când a produs accidentul în care a murit soțul său, Dragoș.

like facebookDe altfel, în aprilie anul acesta, ea a fost prinsă de polițiști circulând cu viteză și fără permis de conducere și a fost încătușată întrucât a devenit violentă.

Acum, ea a fost reținută pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul cu permisul de conducere suspendat.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia