
Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă după-amiază pe o stradă din municipiul Botoșani. O femeie în vârstă de 34 de ani, care circula la volanul unui Opel Zafira, a pierdut controlul asupra volanului și a lovit două mașini parcate pe partea dreaptă a drumului.
Accidentul a avut loc pe strada Împărat Traian, în momentul în care Mihaela Murărașu, aflată la volanul Opel-ului înmatriculat în Bulgaria, s-a întors pentru o fracțiune de secundă spre copilul său aflat pe bancheta din spate.
Atunci, femeia a pierdut controlul asupra volanului și a lovit puternic un taxi (Opel Astra) parcat regulamentar pe partea dreaptă a străzii, iar acesta a ricoșat într-o Dacia care se afla în fața sa.
Din accident a rezultat rănirea șoferiței, dar și a unui copil. Ambii au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia