
Numărul tinerilor care s-au adunat în Piaţa Revoluţiei a crescut semnificativ, miercuri seară, față de ziua precedetntă.
Astfel, în jurul orei 20.00, aproape 600- 650 de tineri s-au adunat pentru a scanda împotriva politicienilor şi pentru susţinerea familiilor tinerilor căzuţi victime în clubul Colectiv.
Ulterior, manifestanții au pornit într-un marş pe strada Cuza Vodă şi Calea Naţională, au urcat pe Octav Onicesc spre Bulevardul Mihai Eminescu, după care au coborât pe Pietonalul Unirii, iar pe traseu numărul participanților a depășit 1.000.
În fața Poliției, tinerii au aplaudat în semn de omagiu față de polițistul mort în timp ce conducea coloana oficială a lui Gabriel Oprea, iar în fața Muzeului Județean toată lumea a ținut un moment de culegere încheiat cu ropote de aplauze.
Tinerii au fost escortaţi de echipaje de jandarmi, pompieri şi poliţie rutieră.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia