Şoferi inconştienţi. Au fost prinși beţi şi fără permis la volan

11 mai 2015

politist rutier etilotest masina botosaniMai mulţi tineri din judeţul Botoşani au dat dovadă de mult tupeu după ce s-au urcat la volan fără a avea permis şi după ce au băut câteva pahare de băuturi alcoolice.

like facebookSpre exemplu un bărbat, de 33 de ani, din comuna Brăeşti a fost prins de poliţişti conducând pe un drum comuna din satul Poiana o maşină. După ce a fost oprit a fost testat cu apartul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu avea nici măcar permis de conducere.

Un alt tânăr, de 23 de ani, din comuna Frumuşica a fost prins conducând o maşină prin oraşul Flămânzi. Poliţiştii au constat că acesta s-a urcat beat la volan, rezultatul testării fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat precum şi că nu avea permis de conducere.

Un alt treilea caz a fost depistat în comuna Gorbăneşti. Un tânăr, de 26 de ani, a fost prins conducând beat o maşină şi fără a avea permis. Poliţiştii l-au testat cu etilotestul şi a rezultat o concentraţie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toţi trei sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

O altă infracţiune a fost constată de poliţişti în oraşul Bucecea când au oprit un tânăr, de 24 de ani, cu permis de câteva luni. În urma testării cu apartul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", se arată într-un comunicat al IPJ Botoşani.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia