
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a făcut demersuri la Ministerul Sănătății privind dotarea Spitalului Județean cu aparatură medicală. Sorescu a solicitat și sprijinul parlamentarilor botoșăneni pentru acest demers. Potrivit lui Sorescu, Spitalul Județean are ”aparatură din secolul trecut”.
”Noi, CJ, ne-am dat acceptul pentru partea de cofinanțare pentru aparatură medicală și sper să rezolvăm problema. Urma să avem o discuție cu Casa de Sănătate, cu domnii parlamentari, cu domnul prefect, dar din motive obiective am reprogramat întâlnirea. Interesul nostru este să reușim să obținem o acreditare pe anul acesta și o finanțare mai bună pentru 2015”, a afirmat președintele CJ.
Pentru a primi certificatul de acreditare, Spitalul Județean trebuie să îndeplinească niște indicatori.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia