
Trei tineri au ajuns la spital, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie petrecut pe Calea Naţională din municipiul Botoşani.
Cei trei se aflau într-un BMW seria 7 şi se îndreptau dinspre Stadionul Municipal spre Piaţa Centrală, însă din cauza vitezei excesive maşina a deparat într-o curbă la dreapta, în zona mall-ului, şi s-a izbit de un stâlp de iluminat aflat pe scuarul ce desparte cele două sensuri de mers.
Şoferul, Angelo Timofte de 24 de ani fiul patronului caselor de amanet Unitcom se afla în maşină cu încă un tânăr, Florin Timofte de 22 de ani aflat pe scaunul din dreapta şi o fată de 18 ani aflată pe banchetă. În urma impactului maşina a fost avariată total, fiind afectată cel mai mult în lateral, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta a rămas încarcerat. De asemenea
în urma impactului tânăra, care îşi serbase majoratul în luna ianuarie, a fost scalpată.
Pompierii au intervenit pentru a scoate tânărul prins între fiarele maşinii, iar o ambulanţă Smurd şi două ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă au transportat cele victime la spital.
"Prin serviciul 112 a venit o solicitare pentru un accident rutier petrecut în faţa mall-ului. Ne-am deplasat la locul solicitării, am găsit trei victime, din care una încarcerată, o persoană cu traumatism cranio facial cu plagă scalpată, de sex feminin. Victimile au un prognostic bun", a declarat medicul Liliana Mateciuc din cadrul SJA Botoşani.
Şoferul este suspect de consum de băuturi alcoolice, emanând halenă alcoolică, însă nu i s-a putut face testarea cu etilotestul, fiindu-i recoltate probe biologice la spital.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia