
Un grav accident de circulație cu rănirea a două persoane a avut loc, duminică după amiază, la intrarea în Leorda dinspre Dorohoi. Șoferul unui Opel Vectra, Mitică Ababei, de 54 de ani, care venea dinspre Dorohoi și a încercat să intre în benzinăria Jet Oil a rămas încarcerat, după ce în mașina acestuia a intrat o autoutilitară VW a societății Pan Moris, care circula în același sens.
Șoferul Opelului a oprit să intre în benzinărie, iar șoferul care se afla în spatele său a frânat brusc, în tim ce al treilea șofer, Marius Amarghioalei, de 24 de ani, care conducea autoutilitara, a intrat în depășire și s-a izbit în partea stângă a Opelului.
Din accident a rezultat rănirea soției șoferului de pe Opel, pasageră în partea dreaptă, iar șoferul Opelului a rămas încarcerat. Cei doi au fost transportați în stare gravă la Spitalul Județean.
În autoutilitară se aflau șoferul și o persoană, care au scăpat nevătămați.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia