
Primăria Botoşani atribuie prin încredinţare directă un contract ce vizează realizarea unei documentaţii tehnico-economice pentru amenajarea versantului Pacea. Municipalitatea alocă în acest sens 36.290 lei fără TVA pentru Studiu de fezabilitate inclusiv avize, acorduri, documentaţie pentru autorizatia de construire, Proiect tehnic si detalii de execuţie, contractul urmând să fie atribuit firmei care vine cu preţul cel mai scăzut. Ofertele pot fi depuse până pe 8 ianuarie.
Reprezentanţii Primăriei Botoşani motivează că versantul prezintă stabilitate şi se pretează la amenajari peisagistice deosebite pentru a da un aspect deosebit intrării în municipiu dinspre judeţul Suceava.
Municipiul Botoşani are în derulare investiţia „Parc Regional de Agrement Turistic şi Sportiv - Cornişa Botoşani", care va fi pusă în funcţiune în anul 2015, iar reprezentanţii Primăriei vor să schimbe şi faţa versantului Pacea, pentru ca bgotoşănenii să-şi petreacă timpul liber în zonă şi să desfăşoare activităţi sportive, culturale şi de agrement şi nu în ultimul rând şi comercial.
Astfel, se are în vedere marirea zonei de spatii verzi si locuri de agrement, stabilizarea versantului prin împădurire, mascarea cimitirului Pacea printr-o plantatie perimetrala de protectie.
Proiectul pe care îl are în vedere municipalitatea propune amenajarea zonei cu mobilier urban, umbrare, coşuri de gunoi. În zonă vor fi spaţii de agrement care vor cuprinde: o zonă de aventura de cca 26.000 mp, zona paintball - cca 13000 mp, zona pentru jocurile de iarna, zona destinata adolescenţilor pentru practicarea skate- ului, zona picnic, cu 20 mese şi 4 gratare.
De asemenea, vor fi amenajate două parcari, la fiecare din cele doua intrări in zona. Sistemul de alei va fi dimensionat in funcţie de gradul de ocupare al spatiilor. Aceste alei vor fi de tipul: aleea principala existenta ,reabilitata si transformata in alee pietonala - alee pentru biciclisti, role şi alei pietonale alergare, alei pentru biciclisti.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia