
Reprezentanţii Primăriei Botoşani au în vedere realizarea unei investiţii majore, în 2015, pe Stadionul municipal. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că doreşte ca tribunele stadionului să fie acoperite, iar acest lucru vrea să îl facă cu fonduri europene. Investiţia ar însemna milioane euro, susţine Portariuc.
"Încercăm să realizăm un proiect pe fonduri europene pentru a putea realiza măcar parţial acoperirea tribunelor. Este un proiect ambiţios şi poate fi finanţat doar pe proiect european", a spus Portariuc.
Edilul mai vrea să facă şi un teren de fotbal sintetic. El susţine că terenul a fost deja identificat, respectiv terenul existent deja în Parcul Mihai Eminescu.
"Este vorba de terenul din parc pe care îl are municipalitatea. Este bine localizat, cu parcare alături", a adăugat Portariuc. Primarul a menţionat că anul acesta au fost investite fonduri consistente pentru susţinerea echipie FC Botoşani. Realizarea instalaţiei de nocturnă şi a instalaţiei de încălzire gazon a stadionului municipal a costat 6 milioane lei, la care se adaugă investiţiile realizate într-o primă etapă, un total de aproape 2 milioane euro.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia