
Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru un nou început în România. El şi-a exercitat votul la Colegiul Naţional "A.T. Laurian" împreună cu consilierul local Călin Bosovici. În secţia de votare, Portariuc s-a intersectat şi cu fostul lider al PSD Botoşani, Gheorghe Marcu.
"Am votat pentru grija pentru părinţii noştri, pentru bunicii noştri, pentru copiii noştri, pentru o Românie cu adevărat puternică, europeană şi civilizată. De mâine, România va intra într-o altă fază, un nou început pentru ţară", a spus Portariuc.
El crede că botoşănenii se vor prezenta în număr mai mare pentru a-şi alege preşedintele.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia