Gheorghe Sorescu: Noi, botoșănenii, votăm prost ca de fiecare dată

3 noiembrie 2014

sorescuPrim-vicepreședintele PNL Botoșani, Gheorghe Sorescu, consideră că rezultatele obținute de Alianța Creștin Liberală la alegerile prezidențiale în județ nu sunt mulțumitoare. Sorescu susține că turul doi al alegerilor prezidențiale va fi cu siguranță unul mai bun pentru ACL, întrucât, spune el, PSD și-a epuizat toate resursele.

"Din păcate, noi, botoșănenii, votăm prost ca de fiecare dată. Se votează PSD și dacă iese Iohannis o să ne lase pe o listă de rezervă. Așa s-a întâmplat. A ieșit Iliescu și Botoșaniul a rămas de coadă.  Dacă lumea va înțelege că în România se trăiește numai din milă și din pomană, deja avem o mare problemă", a spus Sorescu.

like facebookVicepreședintele PNL a afirmat că așteptările erau mari atât la nivelul orașelor, cât și în mediul rural.

"A mai fost și acea ordonanță cu traseiștii. Într-un fel sau altul, să rămâi fără 11 primari nu-i puțin la nivelul unui județ. PSD a folosit toate pârghiile. Cu siguranță în turul doi vor fi mai mulți care vor vota cu dreapta", a adăugat Sorescu.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia