Comercianţi din Piaţa Mare reclamaţi la conducerea Urban Serv pentru comportament necivilizat

21 octombrie 2014

piataCei doi comercianţi, mamă şi fiu, fac legea printre pieţari, îi înjură şi adresează cuvinte jignitoare la adresa acestora. Nu mai puţin de 15 comercianţi au depus reclamaţii la Urban Serv prin care acuză comportamentul necivilizat al celor doi şi au solicitat conducerii societăţii să ia măsuri. Directorul Urban Serv, Simion Drelciuc, a fost luni la faţa locului pentru a rezolva situaţia, însă a avut parte de acelaşi tratament.

like facebook"Cei doi vând în sectorul diverse şi folosesc cuvine jignitoare si înjurii la adresa celorlalţi. Am avut şi eu parte de asemenea manifestări. Timorează pe majoritatea comercianţilor. Luni, întisese rufele la uscat şi i-am spus că nu este uscătorul de la bloc, nu este balconul de la bloc, ci este Piaţa centrală. Este un loc în care se desfac produsele. Am chemat pe şeful pieţii şi i-am spus că este ultima dată când permitem asemenea fapte. S-a făcut dosar şi l-am dat pe compartimentul Juridic. ", a precizat directorul Urban Serv.

like facebookConducerea societăţii a trimis celor doi comercianţi o notificare prin care le cere să abordeze un comportament civilizat, iar în cazul în care nu se vor conforma riscă să rămână fără tarabe şi să fie daţi afară din piaţă.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia