Lucrări suplimentare apărute la Piaţa Viilor. Vezi cum va arăta!

16 septembrie 2014

piata viilor 001Lucrări suplimentare la reabilitarea Pieţii Viilor. Reprezentanţii Urban Serv au constatat, în momentul în care a fost spart betonul de pe fostul platou al pieţii, că stâlpii de susţinere sunt deterioraţi la bază şi că, în plus, în proiect nu sunt prevăzute lucrări de amenajare a aleilor din zonă, lucrări care trebuiesc realizate cu bani din bugetul local şi al Urban serv.

Simion Drelciuc, directorul Urban Serv, a declarat că la această dată se face o estimare a bugetului pentru lucrările suplimentare.

piata viilor 006"Există varianta să fie întârziate lucrările, pentru că nici noi, Urban Serv, nu am putea să facem partea noastră de investiţii până nu avem o siguranţă a investiţiilor. Contractul de administrare a pieţelor expiră anul viitor. Nu pot să vin cu o investiţie majoră, peste 200 mii lei, dacă nu am siguranţa continuităţii activităţii. Fondurile europene au fost accesate doar pentru două obiective , hala şi hala de lactate. Restul amenajărilor nu erau prevăzute în proiect, alei şi tot ce este . Şi am spus că dacă tot o facem, să facem tot, cu reamenajarea zonei", a spus Drelciuc.

like facebookValoarea investiţiei se ridică la peste 192.000 euro.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia