
Staţiunea de cercetare de la Popăuţi, împreună cu Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale organizează, în perioada 27- 28 septembrie, a cincea ediţie a Târgului Agro Zoo.
La târg vor avea loc spectacole de muzică populară, având ca invitaţi Orchestra Rapsozii Botoşanilor, Orchestra Mugurelul din Chişinău, dar şi interpreţii Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache sau Nicoleta Voica.
Deschiderea va avea loc pe 27 septembrie, la ora 11.30, iar la 12.30 va avea loc o prezentare e animalelor expuse în târg.
La 14.30 va avea loc o întâlnire şi dezbatere între fermieri şi specialiştii în atzragerea de fonduri europene pe Programul Agricol Comun 2014- 2020, urmată, de la ora 16.30, de degustări de produse tradiţionale.
A doua zi, pe 28 septembrie, târgul va începe la ora 10.00. De la 12.00 va avea loc o prezentare de ovine, urmat de la ora 13.30, de un discurs al preşedintelui CJ, dar şi de o premieră a celor mai bune bovine din Botoşani.
La 16.00 va avea loc o tombolă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia