
Liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, îi acuză pe preşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, şi preşedintele executiv, Ovidiu Portariuc, că au încercat să convingă un primar PNL să treacă la PSD promiţându-le acestora mai multe avantaje.
Ţurcanu susţine că negocierile au avut loc în biroul unui om de afaceri din Botoşani.
"Am şi eu o întrebare publică pentru domnul Portariuc: duminică după-amiază, împreună cu domnul Dolineaschi, în care birou al unui om de afaceri l-a invitat pe domnul primar de la Adăşeni? În ce calitate? Ce legislaţie a respectat şi ce promisiuni a făcut?", susţine Ţurcanu.
Pe de altă parte, liderul PNL a răspuns acuzaţiilor de şantaj şi trafic de influenţă lansate, joi, la adresa sa de primarul Portariuc.
El susţine că s-a întâlnit, joi dimineaţă, cu consilierii liberali, însă susţine că nu a făcut presiuni asupra acestora pentru a semna demisiile în alb.
"Ei au scris cu mânuţa lor, ei au semnat-o. Exclus poveştile pe care domnia sa le face fără fundament", a spus Ţurcanu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia