Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean ameninţă cu proteste

26 august 2014
protest psihiatrie 1Sindicaliştii de la Spitalul Judeţean nu acceptă sub nicio formă tăierea salariilor şi spun că dacă nu ajung la un consens cu conducerea unităţii spitaliceşti, vor declanşa acţiuni de protest. Marţi, a avut loc o întâlnire între sindicate şi Comitetul director, iar cele două părţi nu au reuşit să ajungă la nicio soluție, aşa că, miercuri, va avea loc o nouă întâlnire pe problema financiară a spitalului cu şefii Consiliului Judeţean.
"Pe noi ne nemulţumeşte faptul că situţia financiară a spitalului este aşa cum este şi se găseşte un punct de salvare în tăierea drepturilor salariale ale angajaţilor. Nu putem fi de acord cu această măsură şi ne nemulţumeşte profund pentru că se ajunge la aşa ceva", a spus Lia Temciuc, liderul Sanitas la Spitalul Judeţean.
like facebookEa spune că personalul medical şi nemedical al spitalului este nemulţumit de măsurile vehiculate pentru redresarea financiară a unităţii, de tăiere a sporurilor sau salariilor, iar în cazul în care aceste măsuri vor fi puse în practică, oamenii vor ieşi în stradă.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia