
Reprezentanţii Consiliului Judeţean, respectiv ai Spitalului Judeţean, iau în calcul o nouă măsură pentru redresarea unităţii spitaliceşti. Florin Ţurcanu, preşedintele CJ, a declarat că se renunţă la ideea de tăiere a sporurilor, însă are în vedere o altă soluţie: tăierea salariilor angajaţilor pe termen limitat, cu angajamentul achitării acestora în momentul în care unitatea spitalicească nu va mai avea datorii. Şeful CJ a făcut un apel la sindicatele din sănătate să susţină această măsură.
"Nu vom mai umbla la sporuri, dar vom diminua salariile pe o perioadă scurtă de timp, cu condiţia să le dăm înapoi. Va fi maxim trei luni şi cu acceptul sindicatului, la care facem chiar apel să înţeagă situaţia. Aşa am făcut la apă. Am mers o perioadă cu 80% reducere din salar şi am ajuns la un buget foarte bun", a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele CJ.
El a spus că urmează să se stabilească procentul cu care vor fi tăiate salariile.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia