
Premierul Victor Ponta a făcut o baie de mulţime în momentul în care a ieşit din Instituţia Prefectului pentru a înmâna cheile de la microbuzele şcolare. Sute de botoşăneni l-au aşteptat în faţa Prefecturii pentru a da mâna cu premierul.
"Te vrem preşedinte!" sau "Veţi ajunge preşedinte!", au fost mesajele oamenilor. Alţi botoşăneni i-au strâns mâna, iar pensionarele, ca şi la vizita anterioară, l-au pupat pe premier.
Acesta a salutat oamenii şi a dat mâna cu cei care erau prin preajma sa, iar ca să ajungă la microbuzele şcolare, Ponta a fost ajutat de SPP-işti.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia