Proprietarul celui mai mare iaz din judeţ, acuzat că nu a plătit impozit pe teren

9 august 2014

sulita- barajul de la iazul dracsani BotosaniCea mai mare firmă din domeniul piscicol din judeţul Botoşani este acuzată că nu a plăti, ani la rând, impozitul pe terenul pe care se află luciul de apă.  Este vorba de societatea comercială Piscicola, care administrează o suprafaţă de teren cu luciu de apă de 743 de hectare şi care nu a plătit impozit decât pentru 105 hectare.

like facebookUn control al inspectorilor Curţii de Conturi la Primăria Suliţa a arătat că Piscicola SA, patronată de Gheorghe Nistor, nu a plătit impozitele pe terenul de sub luciul de apă şi a obligat administraţia locală să recupereze banii.

Astfel, Primăria Suliţa, prin primarul Costinel Ciubotaru, a emis decizii de impunere pentru impozitele pe terenul de sub luciul de apă pentru ultimii trei ani. Astfel, Piscicola a fost pusă la plata a peste 60.000 de lei.

Omul de afaceri Gheorghe Nistor a atacat în instanţă actul administrativ emis de Primărie, pe motiv că terenul de sub iazul Dracşani este concesionat de la Administraţia Domeniilor Statului şi că el nu trebuie să plătească impozit.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia