
Consilierii locali i-au cerut primarului Ovidiu Portariuc să facă publice rezultatele auditului realizat la societăţile Urban Serv şi Locativa. Ei consideră că nu este normal ca un audit făcut pe bani publici să fie ţinut în secret.
"Cine v-a mandatat să puneţi clauze neconstituţionale într-un contract plătit din bani publici. Sunt curios: raportul reprezintă ceva legat de securitatea naţională?", i-a spus consilierul Marius Cristescu primarului.
În replică, Portariuc a spus că, dat fiind faptul că cele două societăţi comerciale acţionează pe o piaţă liberă, informaţiile sunt comerciale.
"Informaţiile comerciale ale unei firme aflată într-un proces de concurenţă pe piaţă nu pot fi făcute publice din mai multe motive. Gândiţi-vă ce ar fi însemnat acel raport transformat în război politic. Aţi sugerat atunci când am început aceste audituri că acesta este scopul. Nu acesta este. Nu e vorba de răfuieli politice, este vorba strict de un demers economic", a mai spus primarul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia